Nothing else matters

Nu tineam neaparat sa ma duc. Mai degraba as fi stat acasa. Se facuse tarziu si in ziua aceea nu invatasem nimic. Mai erau doar doua zile pana la cel mai greu examen din facultate si de-abia daca trecusem prin jumatate din materie. Era important sa iau o nota buna, imi placea profesorul, singurul din toata facultatea daca stau sa ma gandesc bine. De la care am invatat foarte multe, mai tarziu, cand a decis sa ne ofere mie si altor doi colegi joburi la noua lui firma de import-export. Ma irita ca pierdusem vremea si nu invatasem, si uite acum Sorin avea noevoie de mine, da, asa spunea vocea lui si fir-ar sa fie de invatat merg. Peste cativa ani aveam sa imi amintesc de acea seara ca de una din acelea care lasa sufletul intrebandu-se si mintea buimaca.

Ma chemase pe la trei dupa-amiaza. Senor, treci pe la mine? Pauza din glasul meu l-a descumpanit. Intelese ca nu prea aveam chef. De altfel relatia noastra se racise mult de la acea seara de iarna sumbra fara zapada si fara soare. Ii zisesem ca plec la munte cu Alida, Serena si Johnny, australianul cu care era Serena. El o iubea pe Serena si eu stiam asta.

S-a uitat la mine si mi-a zis scurt: Prietenia noastra nu sta in Serena, dar tu stii cat de mult o iubesc. I-am raspuns in stilul meu fara noima: N-are nicio legatura omule, Alida m-a invitat, ce era, sa ii zic ca nu merg? Mergi atunci, si corzile ghitarii incepura sa ingane Nothing else matters, in acordurile celor de la Metallica ceva suna iremediabil. O panza atat de fina tesuta intre meciuri de fotbal, nopti de sesiune, intreceri in bazin si ultime zile de august la mare. Auzeam atunci pescarusii, bataia aripilor indepartandu-se si tanguirile lor scurte si aspre.

Salut! Ochii lui imi spuneau totul. Stai jos! Mecanic, m-am asezat asteptand sentinta.

Stii, eu am maine ultimul examen. Apoi sambata am licenta. Luni, plec in Mexic, la ai mei. Definitiv. Nu mai raman aici, si nici nu cred ca ma voi mai intoarce. Auzeam linistea de dupa furtuna. Am ingaimat un de ce scurt. Nu parea sa il astepte.

Am un viitor mult mai bun in Mexic, si tata spune ca sunt sanse sa fie mutat la Miami peste vreo doi ani. Acolo in America e viitorul meu, nu am ce sa fac in tara asta de doi bani, prafuita si imbacsita de mizeria politicienilor, nesimtirea birocratilor si fitele de bani gata. Mi-e sila, si visul nostru de acum un an, sa facem ne facem afacerea noastra nu il mai visez. Tu ai alte perspective, esti mai mic si la o facultate mai buna. O sa ai sansele tale si o sa fii bine.

Si Serena? Cazu intrebarea pe care da, o astepta. Nu voia sa imi spuna, dar ea pleca odata cu el asa cum o stia numai el si cum nimeni altul nu avea sa o cunoasca.

Intelegi tu? Nimeni nu i-a dat nemarginirea! Acum ca a luat-o sa ramana cu ea, mie nu-mi mai trebuie! Hai sa-ti dau niste poze. Ne-am amintit impreuna atunci si seara aceea in care nu am invatat despre FOBuri si acreditive a derulat invalmasite sperantele, emotiile, cantecele si bucuriile anilor aceia nebuni. Am picat examenul doua zile mai tarziu.

Cand a plecat avionul, mi-a scris, am vazut doua pasari, parca pescarusi, dar ce sa caute ei aici in campie?, si avionul parca decola in tanguirile lor scurte si aspre. Da, chiar asa mi-a zis, si atunci mi-am amintit de ghitara lui.

Au trecut mai mult de zece ani de-atunci si nu mi-a mai scris de opt. Ultima oara mi-a spus ca e bine, ca a ajuns la Miami si ca lucreaza in audit financiar. Atat. Ii mai trimit cate un e-mail din cand in cand, dar nu imi mai raspunde. Un coleg comun care l-a intalnit intamplator in aeroportul din Amsterdam mi-a spus ca e mai mereu trimis prin delegatii in tari exotice si ca ii place sa calatoreasca. Probabil nu are timp sa iti scrie! Da, probabil.