La Pared

Ne intoarceam prin campiile ingemanate de pudra de aur a plajelor risipnd cercurile de briza pe cele cateva umbre de cautatori de zane. Plecasem alunecand in zari cu plete de spuma pe umeri si cu inimi de scoici printre suflete. Zanele erau acolo printre noi in fiecare noapte asteptand semnele noastre. Alunecara pe soapta culcata a marii. Si trecura de valul de clestar, de campia de iasomie acvatica si de coralii rosii. Ramasera peste noapte in pestera cu pereti albi de marmura a lacrimilor muntelui. Apoi a doua zi vraja se risipi. Se intoarsera si asa l-au gasit cazut printre amintirile risipite dupa douazeci de ani de la calatoria in taramul de basm al imaginatiei adolescentine. Ceasurile cantau linistit trecerea noastra in peretii albi ca marmura lacrimilor. Liana tu stii ca in azurul ochilor tai eu astept raspunsul acela. Nu ca va veni vreodata dar eu il astept, departe de acele amintiri ale noastre in orasul acesta de vene ardente, in casa aceasta patinata de anii anilor. Eu stau si astept dupa plecarea voastra. Nici ei nu stiau ce lasau in urma, flori de pasi printre mormintele amintirilor. Dar eu stiam pentru ca in ochii ei de azur raspunsul nu putea veni niciodata. Nu pentru ca ea nu l-ar fi putut da, ci pentru ca eu stateam si asteptam. Pentru ca eu eram acolo. Si asta ma arunca in fluierul valurilor, din nou printre genele zanelor pe care le cautam la 15 ani. Raspunsul lui era simplu sa astepte acolo in casa aceea veche izolat de lume, asa cum l-au gasit dupa o saptamana in care mancase doar resturile sufletului sau pribeag printre peretii acoperiti de lacrimi albe ca marmura . Zanele vor veni inapoi sa-mi aduca azurul din ochii ei, sa-mi alunge marea de cristal din sufletul meu. Dar nu era chiar asa. Nu i-am dat sperante, astepta sa ma indragostesc de el pentru ca era un poet visator si stia sa faca versuri. Pai tu stii ca eu nu aveam nevoie de asa ceva. Cautam ce cautati si voi. O viata linistita, cu copii cu casa, cu masina. Am auzit ca l-au gasit cazut la pat nemancat. Dar nu e vina mea, eu i-am spus ce vreau, chestii concrete pe care el n-avea cum sa mi le dea. Dar stiti, eu l-am iubit si pe el ca si pe celalalt, asa un fel de completare a unuia cu celalalt. Atat cat pricepeam eu la 15 ani. Dar din voalurile zanelor ramasesera zdrente, din petalele ochilor lor ramasesera lacrimi vestede pe obrajii scorojiti de alb murdar. Din marmura ramasese doar frigul acela, spaima ca nu mai era ea acolo pe acel trotuar, in fata geamului, spunandu-i ca poate intr-o zi azurul ochilor ei se va deschide si va vedea din nou pudra de aur prevestind venirea zanelor...

La Pared