Crampei de lume

Dintr-o data clipocitul apei de ploaie pe burlan s-a oprit si in acel moment am deschis ochii. Cateva raze jucause imi gadilau irisii si patrundeau zglobii in latenta mintii mele. Caldura patului ma tinea inca prizonier in inchisoarea lanceda a somnolentei dintre vis si real. Incepeam sa devin constient dar nu reuseam sa ma desprind, era ceva care inca ma tinea acolo.

Dupa o secunda am inchis ochii. Ce fusese, imi aminteam oare? Puteam sa revad totul?

Vedeam zapada cazand incet pe taciunele campului. Ma uitam in zare sa gasesc ajutor dar eram acolo singur. Aveam in mana o carte, citeam din ea cu disperare si totusi mi-era frica de campul din jur de taciunele lui care se acoperea de alb. Intunericul de acum cateva secunde mi-era luminat de o raza de luna si ciudat era suficient ca sa pot citi. Apoi zapada a facut lumina si soarele ma orbea cand ma uitam in jur, dar ciudat, tot puteam citi. Incercam sa vad in jur, eram singur. Frigul se furisa incet. In mine, cu frica nebuna ca sunt prins in acea mare alba care crestea si crestea si eu nu mai vedeam nimic in jur si nici nu ma mai puteam misca. Niciun copac, nicio pasare, niciun suflu de viata. Doar al meu. Si al cartii? Da de acolo venea viata. Cum de nu am inteles pana atunci, frigul fugea cand mangaiam literele.


Si literele faceau cuvinte. Si apoi propozitii in fraze, pasaje care se adunau incet. Iar eu gaseam acolo toate lumea care nu era in jur, caldura familiei, rasul prietenilor, bucuria copiilor, vibratia orasului, linistea muntilor, calmul marii, misterul necunoscutilor, mirarea povestilor, fascinatia observatiei. Si atunci foile cartii au crescut ca un arbore s-au inaltat si apoi ca un arbust s-au intins in jur. Nu mai era taciune ci verde. Nu mai era zapada ci prospetime. Lumea mea se dezvolta acolo iar eu eram din ce in ce mai mic.

Nu mai vedeam cotorul cartii, nici literele, disparusera de tot, dar in locul lor cresteau amintiri, o familie, o viata si oamenii din ea.

Am inchis ochii din nou. Taciunele era inca acolo. Atat de mic, un bolovan, sau poate doar un punct, dar era. Ploaia izbi furibund geamurile. Am deschis ochii si cele doua raze jucause isi chemasera surorile.