Nothing else matters

Nu tineam neaparat sa ma duc. Mai degraba as fi stat acasa. Se facuse tarziu si in ziua aceea nu invatasem nimic. Mai erau doar doua zile pana la cel mai greu examen din facultate si de-abia daca trecusem prin jumatate din materie. Era important sa iau o nota buna, imi placea profesorul, singurul din toata facultatea daca stau sa ma gandesc bine. De la care am invatat foarte multe, mai tarziu, cand a decis sa ne ofere mie si altor doi colegi joburi la noua lui firma de import-export. Ma irita ca pierdusem vremea si nu invatasem, si uite acum Sorin avea noevoie de mine, da, asa spunea vocea lui si fir-ar sa fie de invatat merg. Peste cativa ani aveam sa imi amintesc de acea seara ca de una din acelea care lasa sufletul intrebandu-se si mintea buimaca.

Ma chemase pe la trei dupa-amiaza. Senor, treci pe la mine? Pauza din glasul meu l-a descumpanit. Intelese ca nu prea aveam chef. De altfel relatia noastra se racise mult de la acea seara de iarna sumbra fara zapada si fara soare. Ii zisesem ca plec la munte cu Alida, Serena si Johnny, australianul cu care era Serena. El o iubea pe Serena si eu stiam asta.

S-a uitat la mine si mi-a zis scurt: Prietenia noastra nu sta in Serena, dar tu stii cat de mult o iubesc. I-am raspuns in stilul meu fara noima: N-are nicio legatura omule, Alida m-a invitat, ce era, sa ii zic ca nu merg? Mergi atunci, si corzile ghitarii incepura sa ingane Nothing else matters, in acordurile celor de la Metallica ceva suna iremediabil. O panza atat de fina tesuta intre meciuri de fotbal, nopti de sesiune, intreceri in bazin si ultime zile de august la mare. Auzeam atunci pescarusii, bataia aripilor indepartandu-se si tanguirile lor scurte si aspre.

Salut! Ochii lui imi spuneau totul. Stai jos! Mecanic, m-am asezat asteptand sentinta.

Stii, eu am maine ultimul examen. Apoi sambata am licenta. Luni, plec in Mexic, la ai mei. Definitiv. Nu mai raman aici, si nici nu cred ca ma voi mai intoarce. Auzeam linistea de dupa furtuna. Am ingaimat un de ce scurt. Nu parea sa il astepte.

Am un viitor mult mai bun in Mexic, si tata spune ca sunt sanse sa fie mutat la Miami peste vreo doi ani. Acolo in America e viitorul meu, nu am ce sa fac in tara asta de doi bani, prafuita si imbacsita de mizeria politicienilor, nesimtirea birocratilor si fitele de bani gata. Mi-e sila, si visul nostru de acum un an, sa facem ne facem afacerea noastra nu il mai visez. Tu ai alte perspective, esti mai mic si la o facultate mai buna. O sa ai sansele tale si o sa fii bine.

Si Serena? Cazu intrebarea pe care da, o astepta. Nu voia sa imi spuna, dar ea pleca odata cu el asa cum o stia numai el si cum nimeni altul nu avea sa o cunoasca.

Intelegi tu? Nimeni nu i-a dat nemarginirea! Acum ca a luat-o sa ramana cu ea, mie nu-mi mai trebuie! Hai sa-ti dau niste poze. Ne-am amintit impreuna atunci si seara aceea in care nu am invatat despre FOBuri si acreditive a derulat invalmasite sperantele, emotiile, cantecele si bucuriile anilor aceia nebuni. Am picat examenul doua zile mai tarziu.

Cand a plecat avionul, mi-a scris, am vazut doua pasari, parca pescarusi, dar ce sa caute ei aici in campie?, si avionul parca decola in tanguirile lor scurte si aspre. Da, chiar asa mi-a zis, si atunci mi-am amintit de ghitara lui.

Au trecut mai mult de zece ani de-atunci si nu mi-a mai scris de opt. Ultima oara mi-a spus ca e bine, ca a ajuns la Miami si ca lucreaza in audit financiar. Atat. Ii mai trimit cate un e-mail din cand in cand, dar nu imi mai raspunde. Un coleg comun care l-a intalnit intamplator in aeroportul din Amsterdam mi-a spus ca e mai mereu trimis prin delegatii in tari exotice si ca ii place sa calatoreasca. Probabil nu are timp sa iti scrie! Da, probabil.

Crampei de film imobiliar

In Dorobanti, cafenelele de fitze au devenit adapost pentru personaje de efect. Un film discutat prin telefon de un frecvent al locului suna asa:

Salut ce faci?
…
Casa aia care o ai tu pe Ankara, eu stiu ca tu nu vrei s-o vinzi.
…
Uite, hai sa zicem ca suntem intr-un film, nu suntem in lumea reala. Sunem intr-un film. Si eu sunt in film si tu esti in film. Si tu ai casa aia in film. Deci in film, nu in viata reala. Si hai sa vedem ce se intampla in filmul asta.
…
Eu stiu ca tu nu vrei sa vinzi casa aia, dar suntem intr-un film. Sa zicem ca in film eu cunosc pe cineva pe care il intereseaza casa ta. Eu stiu ca tu nu o vinzi in viata reala, dar sa zicem ca in film te mai gandesti.
….
In film, sa zicem ca eu vin la tine si iti zic ca am pe cineva care ar cumpara casa. Asta ar fi o persoana serioasa care nu glumeste cu casele oamenilor, in film adica. Tot in film sa zicem ca si pe tine te-ar interesa.
….
Asa, acum tot in film, nu in viata reala, ce pret ai cere pe casa aia? Da, eu stiu ca tu nu o vinzi dar sa zicem ca in film te-ar interesa, care ar fi pretul?
…
Bine, suntem in film si ai putea sa o vinzi pe 4 mil de euro. Eu in film as putea sa te ajut sa cunosti un cumparator serios care ti-ar da banii astia, dar toate astea sunt doar in film, pentru ca in realitate eu stiu ca nu o vinzi!

Crampei de lume

Dintr-o data clipocitul apei de ploaie pe burlan s-a oprit si in acel moment am deschis ochii. Cateva raze jucause imi gadilau irisii si patrundeau zglobii in latenta mintii mele. Caldura patului ma tinea inca prizonier in inchisoarea lanceda a somnolentei dintre vis si real. Incepeam sa devin constient dar nu reuseam sa ma desprind, era ceva care inca ma tinea acolo.

Dupa o secunda am inchis ochii. Ce fusese, imi aminteam oare? Puteam sa revad totul?

Vedeam zapada cazand incet pe taciunele campului. Ma uitam in zare sa gasesc ajutor dar eram acolo singur. Aveam in mana o carte, citeam din ea cu disperare si totusi mi-era frica de campul din jur de taciunele lui care se acoperea de alb. Intunericul de acum cateva secunde mi-era luminat de o raza de luna si ciudat era suficient ca sa pot citi. Apoi zapada a facut lumina si soarele ma orbea cand ma uitam in jur, dar ciudat, tot puteam citi. Incercam sa vad in jur, eram singur. Frigul se furisa incet. In mine, cu frica nebuna ca sunt prins in acea mare alba care crestea si crestea si eu nu mai vedeam nimic in jur si nici nu ma mai puteam misca. Niciun copac, nicio pasare, niciun suflu de viata. Doar al meu. Si al cartii? Da de acolo venea viata. Cum de nu am inteles pana atunci, frigul fugea cand mangaiam literele.


Si literele faceau cuvinte. Si apoi propozitii in fraze, pasaje care se adunau incet. Iar eu gaseam acolo toate lumea care nu era in jur, caldura familiei, rasul prietenilor, bucuria copiilor, vibratia orasului, linistea muntilor, calmul marii, misterul necunoscutilor, mirarea povestilor, fascinatia observatiei. Si atunci foile cartii au crescut ca un arbore s-au inaltat si apoi ca un arbust s-au intins in jur. Nu mai era taciune ci verde. Nu mai era zapada ci prospetime. Lumea mea se dezvolta acolo iar eu eram din ce in ce mai mic.

Nu mai vedeam cotorul cartii, nici literele, disparusera de tot, dar in locul lor cresteau amintiri, o familie, o viata si oamenii din ea.

Am inchis ochii din nou. Taciunele era inca acolo. Atat de mic, un bolovan, sau poate doar un punct, dar era. Ploaia izbi furibund geamurile. Am deschis ochii si cele doua raze jucause isi chemasera surorile.

Crampei de calatorie la nunta unui prieten la Cluj

Compartimentul vagonului de dormit clasa intai este o cutiuta ingusta de lemn cu doua paturi suprapuse si un minuscul lavoar cu o oglinda patrata cu rame metalice. Mocheta de culoare inchisa ascunde pasii necunoscuti ai altor calatori si ai colegului meu de compartiment. Eu am locul cel mai bun, cel de jos gratie bravului nostru sofer de la firma care a mers acu' doua zile la agentia calatori si mi-a prins acest loc bun. Asadar deasupra mea va dormi un semi avocat adica un reprezentant juridic de firma, cu un titlu arhicunoscut: consiler juridic. Prietenos si politicos, m-a facut deja sa ii respect pe concetatenii sai desi nu e nascut in Cluj. Coincidenta - reprezentase un caz in urbea mea natala. A tinut sa isi exprime sarcastic sau chiar bascalios aprecierea pe care o acorda casatoriei - eveniment la care eu tocmai calatoream pentru prietenul meu - "Fie-i casatoria usoara".

Dimineata ploioasa dar nu foarte rece. Ajung la hotel repede caci sambata la 8 clujul inca se odihneste dupa alta saptamana obisnuita cu greul muncii apasand pe umerii mandrilor ardeleni. Cu superioritatea lor occidentala simti putin mai mult bun simt si lentoarea renumita care poate nu e altceva decat un stil de viata mai relaxat, cu mai mult respect pt timpul liber si evident superior noua regatenilor arivisti. Hotelul e foarte misto. Citesc din Caietele lui don Rigoberto finalul unui capitol incarcat de erotism, construit pe planuri interpuse de maiestria lui Llosa. Adorm imediat dupa ce termin pasajul doborat de noaptea scurta si dormitul agitat de zgaltaielile trenului. Ma trezeste un telefon dupa doar jumatate de ora de somn abisal. A inceput din nou sa ploua - oare ce prevesteste asta pt cei doi miri de azi? Belsug, fericire, nevroze? Vom afla peste ceva timp...

crampeie de Shakira in vremea holerei

iata mai jos ce va spuneam. cine a citit cartea nu isi poate inchipui cantec mai bun. shakira at its best:

Crampeie din vremea holerei

Da este vorba despre Dragostea in vremea holerei - filmul nu cartea. sau poate si cartea. si putin din locul unde se desfasoara - Cartagena de Indias.
Intamplarea face ca am fost la Cartagena in Columbia in septembrie anul trecut. Si apoi la fel de intamplator in noiembrie am citit Dragostea in vremea holerei. Locurile le recunosteam dar Marquez nu a numit niciodata orasul in cartea sa, desi intr-una din cele douasprazece povestiri calatoare vorbeste de cartierul La Manga din Cartagena, acelasi cartier La Manga in care se petrec evenimente in Dragostea in vremea.... Orasul e mix de colonial si port vechi cu clima tropicala caraibiana si cu o viata intensa. Il recomand oricui iubeste America Latina.

De film: cartea bate filmul - foarte scurt. de fapt nici n-are cum altfel, fiindca stilul lui Marquez cu foarte putin dialog si descrieri de scene si intamplari in "lirismul sau magic" nu da loc niciunui scenarist sau regizor sa se desfasoare plin. De fapt de multe ori filmul pare gol. Asa si este caci nu reuseste sa surprinda feelingul cartii. Totusi, anumite parti sunt interpretate inteligent si filmul curge bine. Firul cartii este urmat cu sfintenie, ordinea e corecta si aproape tot respectat la fix. Mai putin feelingul pe care il ai cand citesti cartea, sau mai ales dupa ce o termini - nu prea il simti in film. Mi-ar fi placut mult in spaniola, probabil din ratiuni comerciale a fost facut in engleza.
Inca o chestie - sala era arhiplina la Multiplex, vineri - eu zic ca multa lume a citit cartea si e curioasa de film. nota generala - filmul ok, merita vazut, dar puteti astepta 2-3 ani sa vina la HBO.

Ultima chestie - bucatile originale de Shakira sunt singurele care aduc cu magia cartii. nu, nu va ganditi la Shakira comerciala. Mai e o alta Shakira putin cunoscuta - cea pur columbiana - latin-americana. O sa caut muzica sa vad daca pot pune cateva crampeie aici :-).

Primul crampei

Mai jos e primul crampei scris de mine pe telefonul mobil. Vor mai fi multe, fiindca am observat ca inspiratia e o vulpe sireata, apare numai cand vrea ea. De-aia am acest mobil fancy care merge rapid in editare de text si chiar upload in blog direct. Asa ca buni prieteni voi actualiza de cum ma va trasni inspiratia, mai ales in locuri publice unde imaginile imi atata imaginatia. Voi numi toate aceste insemnari crampeie, pentru ca asta sunt, bucatele rupte din viata si imaginatie... Iat-o pe prima in ordinea cronologica a scrierii ei:

crampei de botez

Batranul simplu, ghebos si modest imbracat este purtatorul apei sfintite in care se boteaza copiii si se leapada trecatoarele pierzanii. Ce trecut are el pt a fi incredintat cu o treaba atat de sfanta si de nobila?

O tanara sta singura si trista intr-un colt privind in gol fara sa fie interesata la ce se intampla in biserica parand in penitneta suferintei dupa o mare pierdere sau un mare pacat. E frumoasa, bruneta, zvelta, probabil studenta si pleaca luand cu ea marele mister care a adus-o acolo si pe care niciunul din fericitii care se imbaiaza in apa sfinta nu il va sti niciodata.

Mai e acolo un orb care probabil astepta de pomana sau care poate isi incarca existenta sa intunecata cu lumina zumzetului credinciosilor, cu plansetul pruncilor lepadati de satana si cu imnurile inaltatoare de sfant duh cantate de preoti si corurile lor, pe care el insusi le acompaniaza la rastimpuri cautandu-si in negura gesturilor semnul crucii iertator de pacatele care l-au lasat fara lumina.

- Ce inmormantare e aici? ma intreaba un batran inalt proaspat barbierit, care paraseste biserica grabit cand aude ca acolo se dezvaluie sfanta taina a botezului.