Crampei frant

Infrant! Asa te simti. Fara speranta. Gol, dar totusi cautand sa mai gasesti un graunte de spus. Eu nu mai aveam nimic de spus dupa acea conversatie. Aveam sa scriu m-am gandit! E cel mai usor ca adancul nestiut, cel negrait, cel neexplorat sa iasa la suprafata.

Si ce e cand te uiti acolo? Cele pe care le-ai tinut departe de ochii lumii, care ies din cand in cand afara in accese de furie, sau de efuziune, de tristete, de deznadejde. Unii cred ca trebuie sa fii intr-o stare asa sa poti sa scoti ce in adanc. Dar poti s-o faci si constient, am spus atunci. Uite o sa vezi! De fapt au trecut mai multi ani pana sa inteleg tot ce spunea, dar nici acum nu cred ca are dreptate. Poti s-o faci constient sa experimentezi pe hartie acele trairi doar ale tale…

Dincolo de lumea asta a personajelor noaste inventate, nu suntem decat noi evident, spuse profesorul. Si acele straturi si povesti, si unghiuri, si jocuri de stil, de imaginatie, de timp si spatiu nu sunt decat noi ascunzandu-ne inca o data, doar estetic si doar ca sa le dam la lumina mai frumoase si mai tainice.

Astazi, dupa ce am fost plecat ceva vreme, randurile au disparut, cuvintele s-au incuiat in iatacurile lor, iar tu stii foarte bine ca azi nu e joi, si azi nu poti si vrei sa astepti pana joi, dar nici joi nu iti vor deschide.

Ma gandeam la cateva povesti, aveam vreo trei subiecte, dar nici bai sa le scriu, caci iatacurile erau inchise iar cararile surpate. Randurile fugisera pe-acolo. Am vrut sa ma intorc la primul meu roman, de fapt am recitit primele pagini. Mi-au placut desi la inceput nu. Dar o sa mai scriu zice el. Poate azi o povestire scurta, poate maine una mai lunga si romanul il voi termina. Cand nici nu conteaza.

Povestea lui spunea asa: dupa catava vreme de cugetat si-a dat seama ca ii placea sa scrie. La inceput a incercat un jurnal personal. Nu gasea sens intr-o insiruire automata a unor evenimente pe care el le gasea banale. Apoi a scris un capitol din primul sau roman si apoi cateva povestiri. Dupa o vreme, a mai citit. Mari autori, si poate ca s-a simtit tiranizat de ei. Si desi avea acolo vreo trei subiecte, nici ca mai stia ce sa faca cu ele. De fapt lui ii e teama ca daca nu mai are nimic de zis cu adevarat atunci despre ce sa scrie? Si ce placere sa mai gaseasca in asta?